Prevenirea dezinformării, leadershipul și advocacy-ul au fost temele celor trei activități de follow-up organizate în raionul Leova, în cadrul proiectului „Promote social and civic activism among youth” implimentat de Caritas Moldova.
Pe parcursul lunilor septembrie și octombrie, tinerii din Leova au participat la trei activități de follow-up dedicate dezvoltării competențelor civice, consolidării spiritului de inițiativă și încurajării implicării active în viața școlii și a comunității.
Activitățile au abordat trei teme importante pentru formarea tinerilor responsabili și implicați: leadershipul în rândul tinerilor, advocacy-ul și prevenirea dezinformării.
De la informație corectă la implicare civică
Prima activitate a avut loc la 30 septembrie 2026, la Centrul de Tineret Leova, și a fost dedicată prevenirii dezinformării în rândul tinerilor. Participanții au discutat despre importanța verificării informațiilor înainte de distribuire, dezvoltarea gândirii critice și identificarea știrilor false și a conținutului manipulator. Totodată, a fost evidențiat rolul pe care tinerii îl pot avea în promovarea informării corecte și în combaterea dezinformării la nivel comunitar.
Cea de-a doua activitate s-a desfășurat la 8 octombrie 2026, la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din orașul Leova, având ca temă leadershipul în rândul tinerilor. Discuțiile s-au concentrat asupra calităților unui lider, importanței comunicării, colaborării și asumării responsabilității. Prin exemple practice și metode interactive, tinerii au fost încurajați să înțeleagă că leadershipul nu înseamnă doar ocuparea unei funcții, ci și capacitatea de a iniția acțiuni, de a mobiliza oamenii și de a contribui la rezolvarea problemelor din jurul lor.
Cea de-a treia activitate a avut loc la 15 octombrie 2026, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Leova, și a fost dedicată temei advocacy. Participanții au explorat modalitățile prin care își pot face vocea auzită, își pot apăra drepturile și pot contribui la procesul decizional. Un accent deosebit a fost pus pe identificarea problemelor din școală și comunitate, formularea propunerilor și transformarea ideilor în inițiative concrete, capabile să genereze schimbări pozitive.
Tinerii – parteneri activi în dezvoltarea comunității
Cele trei activități au urmărit să încurajeze gândirea critică, spiritul de inițiativă, responsabilitatea și participarea civică a tinerilor. Aceste competențe sunt esențiale pentru formarea unei generații capabile să analizeze informațiile, să ia decizii informate și să se implice în soluționarea problemelor care o privesc.
Prin intermediul proiectului „Promote social and civic activism among youth”, tinerii sunt încurajați să depășească rolul de simpli observatori și să devină participanți activi la viața comunității, contribuind prin idei, colaborare și acțiuni concrete la dezvoltarea acesteia.
O comunitate mai bine informată, mai implicată și mai deschisă schimbării începe cu tineri care au curajul să gândească critic, să ia inițiativa și să acționeze.



0 Comentarii